MULTIPLICAREA CERINȚELOR PENTRU AMBALAJE ȘI DEȘEURILE DE AMBALAJE VA DETERMINA UN IMPACT TOT MAI MARE ÎN ACTIVITĂȚILE COMPANIILOR DIN ROMÂNIA.
Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), organizație ce reprezintă din 2001 producătorii și importatorii de ambalaje și bunuri ambalate, anunță promovarea lui Sorin Dincea în noul rol de secretar general, începând din data de 9 septembrie.
“ARAM rămâne angajată în misiunea noastră comună de a sprijini dezvoltarea unor sisteme integrate, funcționale, prin care deșeurile de ambalaje sunt gestionate într-un mod eficient din punct de vedere economic și adecvat din punctul de vedere al protecției mediului. Rolul ambalajelor în cursa pentru o Europă mai curată și mai competitivă este unul central, iar multiplicarea cerințelor va determina un impact tot mai mare în activitățile companiilor. Din poziția de secretar general, Sorin Dincea va contribui la îndeplinirea acestor două obiective, valorificând expertiza membrilor și a colaboratorilor asociației, astfel încât, pe de o parte, politicile publice să promoveze modele durabile de producție și de valorificare a materialelor din deșeurile de ambalaje postconsum, iar, pe de altă parte, să asigure disponibilitatea unei game cât mai largi de produse ambalate, care să răspundă în continuare nevoilor tot mai variate ale consumatorilor. Ne dorim să avem în continuare parteneri de dialog implicați la Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, dar și în celelalte structuri ale administrației publice centrale și locale, astfel încât să aducem în prim-plan provocările și oportunitățile îmbunătățirii legislației în acest domeniu”, a declarat Alin Vișan, președintele ARAM.
Începând din anul 2020, Sorin Dincea a preluat funcția de public affairs & executive officer al ARAM și a susținut demersurile asociației de promovare a unui sistem național eficient și transparent de gestionare a deșeurilor de ambalaje, prin care să fie asigurat un tratament nediscriminatoriu și condiții echitabile pentru toate tipurile de ambalaje și materiale folosite în ambalaje. Pozițiile deținute anterior au fost în cadrul autorităților administrației publice centrale și în domeniul comunicării politice, instituționale și comerciale.
“Sunt onorat de încrederea pe care mi-au acordat-o membrii asociației – producători ai celor mai cunoscute și îndrăgite mărci din mai multe categorii de bunuri de larg consum și fabricanți de ambalaje, companii care inovează și sunt angajate în inițiative de protecția mediului –, ca să ducem mai departe proiectele începute împreună”, a spus secretarul general al ARAM.
“În plan legislativ, modificările s-au succedat într-un ritm alert din 2020, de exemplu, de la transpunerea în legislația națională a prevederilor referitoare la produsele din plastic de unică folosință și stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru anumite ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, la modificarea obligațiilor operatorilor economici către Fondul pentru mediu. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje[1], la nivelul Uniuni Europene se urmărește extinderea propriei abordări, referitoare la crearea unor condiții armonizate pentru introducerea ambalajelor pe piața internă, prin adăugarea unor cerințe de sustenabilitate, criterii armonizate de ecomodulare a taxelor în cadrul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor, cerințe de etichetare, privind sfârșitul ciclului de viață și altele”, a adăugat acesta.
“În continuare dificilă va fi, însă, recuperarea decalajului în ce privește gestionarea corectă a deșeurilor, iar sistemul de garanție-returnare nu este un panaceu. Poate fi un imbold, dar separarea deșeurilor acasă și apoi colectarea separată a acestora trebuie să devină în cele din urmă o obișnuință în fiecare gospodărie și, respectiv, în fiecare comunitate. Reprezintă o responsabilitate a fiecărei autorități publice, persoane fizice și a fiecărui operator economic și este, pe de o parte, singurul mod în care pot fi gestionate deșeurile de ambalaje, fără a pune în pericol sănătatea populației și fără a dăuna mediului, iar, pe de altă parte, singurul mod în care pot fi îndeplinite cerințele și obiectivele privind ambalaje și deșeurile de ambalaje”, a mai susținut Sorin Dincea, secretar general al ARAM.
Informații suplimentare:
Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu este o asociație independentă, non-profit, a producătorilor și importatorilor de ambalaje și produse ambalate, înființată în 2001, cu scopul de a identifica, evalua, analiza, promova și susține implementarea în România a unor politici și strategii de mediu corecte și echilibrate în privința impactului asupra economiei și asupra mediului înconjurător a sistemelor de gestionare a deșeurilor de ambalaje.
Persoană de contact:
Sorin Dincea – 0721 931 492, [email protected]
[1] Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 și a Directivei (UE) 2019/904 și de abrogare a Directivei 94/62/CE.