Cristian Moldovan (ARAM): Only approximately 20% of the total quantities of packaging will be subject to DRS

Așadar, acesta a luat cuvântul menționând despre care este situația actuală a gestionării ambalajelor, atât la nivel european cât și în țara noastră, dar mai ales, cum va influența Sistemul de garanție – returnare actualul program de reciclare aflat în derulare.

”S-a discutat astăzi și despre alte probleme pe care le avem cu fluxurile de deșeuri în general. Din informațiile pe care le avem, doar aproximativ 15% poate 20% din totalul ambalajelor vor face obiectul Sistemului de garanție – returnare”, spune Cristian Moldovan.

”Săptămână trecut, când Comisia Europeană a publicat datele Eurostat aferente anului 2021, în medie s-au generat aproape aproape 189 de kilograme de deșeuri pe cap de locuitor. Dintre acestea, aproximativ 40% sunt deșeuri din ambalaje de carton, un material care nu este în SGR. În 2021, rata medie de reciclare pentru deșeurile de ambalaje, în Uniunea Europeană, a fost de 64%, este aceeași medie a ratei de reciclare pe care UE o are din 2010 încoace deși cantitățile de deșeuri generate de ambalaje au crescut exponențial”, a completat acesta.

Cum va afecta noul program de reciclare pe cel vechi

Totuși, în aceste condiții, se poate ca sistemului de colectare și reciclare municipală care este la momentul de față în derulare să fie influențat de cel de garanție – returnare, afirmă vicepreședintele Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu.

”Dacă vorbim despre riscurile și oportunitățile pe care le aduce SGR-ul fluxului municipal de deșeuri, trebuie să spunem că pentru noi este extrem de important să avem niște date sigure pe care să ne putem baza pentru că aceste cantități care se vor transfera către ReturRO și vor fi scoase din fluxul municipal trebuie să facă obiectul ajustării, atât a țintelor pe care le au autoritățile publice locale, de colectare și deviere de la depozitare dar și a tarifelor pe care aceștia le impun pentru că vorbim despre niște cantități care sunt scoase din acest flux, astfel că și tarifele trebuie adaptate noilor cantități generate, rămase și colectate de către autoritățile publice locale prin operatorii de salubritate”, a specificat Cristian Moldovan.

”Spunea domnul ministru că următorul mare proiect de economie circulară al României trebuie să fie cel al ambalajelor reutilizabile, cu siguranță vom discuta despre asta în următorii ani pentru că există o propunere de regulament european pentru deșeurile de ambalaje care a generat dezbateri intense și conform amendamentelor, se impun ținte minime obligatorii de folosire a ambalajelor reutilizare. Este foarte important să calibrăm bine aceste ținte pentru că ne vom trezi în următorii ani cu multe povești de succes în care vom avea o rată mare de reciclare.

Foto: Crișan Andreescu

sursa: https://www.dcbusiness.ro/cristian-moldovan-aram-doar-aproximativ-20prc-din-totalul-ambalajelor-vor-face-obiectul-sistemului-de-garantie-returnare_660189.html 

Share